ROȘCATA CEA ȘIREATĂ
Roșcata cea șireată
Chiar și pe Baba Iarna o ”fentează”
Căci cu blana ei cea groasă
De frigul iernii nici că-i pasă !
D.Roman
ALEGERE ÎNTRE AERUL DE RESPIRAT ŞI DUMNEZEU
Demult de tot, în India, un om s-a gândit că i-ar plăcea să pornească pe drumul spiritual al cunoașterii şi să-l întâlnească pe Dumnezeu.
În timp ce mergea într-o zi pe malul unui râu, a văzut un ”sadhu”, un sfânt, care medita pe marginea apei curgătoare. Şi-a spus: “O, acesta este cel pe care l-am căutat ! O să-l rog să mă înveţe despre Dumnezeu”.
În momentul în care s-a apropiat şi s-a înclinat în semn de respect, bărbatul a ţâşnit deodată în picioare, l-a apucat strâns de ceafă, l-a tras în apă şi i-a scufundat capul în adânc.
La început, omul s-a zbătut să scape, dar după aceea şi-a zis: “Înţelepciunea îmi înţelege misiunea de căutare şi acesta este un ritual de purificare. Ce minunat !” Şi s-a relaxat.
Văzând că bărbatul continuă să-l ţină cu capul sub apă, omul şi-a închipuit că era probabil foarte nevrednic, dacă avea nevoie de atâta purificare.
Văzând că bărbatul continuă să-l ţină cu capul sub apă, omul şi-a închipuit că era probabil foarte nevrednic, dacă avea nevoie de atâta purificare.
Când a început să-i fie tot mai greu, a încercat din nou să se smulgă din mâinile bărbatului, dar apoi a decis că era vorba de o modalitate inteligentă de a-i verifica devotamentul şi şi-a propus să reziste. Până la urmă, a rămas fără suflu.
Bărbatul nu şi-a domolit strâmtoarea de fier nici măcar cu o iotă, şi atunci omul şi-a zis: “Acesta nu este un om sfânt; este un nebun care vrea să mă înece !” A început să se agite cu disperare, dar şi-a epuizat curând şi ultimele forţe şi a rămas nemişcat.
În secunda în care nu s-a mai zbătut, a fost tras afară din apă şi dus pe malul râului. A rămas întins pe spate, trăgând aer în piept şi respirând sacadat. După ce şi-a revenit, sfântul l-a ţintuit cu o privire pătrunzătoare şi l-a întrebat: “La ce te-ai gândit în acele ultime clipe ?”
Omul a răspuns: “Nu mă puteam gândi decât la cât de mult îmi doream aer.”
“Întoarce-te ! Când ai să-L doreşti pe Dumnezeu la fel de mult, am să te învăţ.”
sursa: http://www.delaomlaom.ro
În secunda în care nu s-a mai zbătut, a fost tras afară din apă şi dus pe malul râului. A rămas întins pe spate, trăgând aer în piept şi respirând sacadat. După ce şi-a revenit, sfântul l-a ţintuit cu o privire pătrunzătoare şi l-a întrebat: “La ce te-ai gândit în acele ultime clipe ?”
Omul a răspuns: “Nu mă puteam gândi decât la cât de mult îmi doream aer.”
“Întoarce-te ! Când ai să-L doreşti pe Dumnezeu la fel de mult, am să te învăţ.”
sursa: http://www.delaomlaom.ro
FIECARE ZI TRĂITĂ ESTE O ZI DEOSEBITĂ !
FIECARE ZI TRĂITĂ E O ZI DEOSEBITĂ !
Această povestioară te va ajuta să reflectezi. Continuă să citeşti, merită efortul.
Un prieten a deschis sertarul dulapului soţiei sale şi a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:
- Acesta - a spus - nu este un simplu pachet, e lenjerie.
A aruncat hârtia de împachetat şi a observat mătasea rafinată şi dantela.
- Ea a cumparat această lenjerie prima dată când am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. Bine… cred că aceasta este ocazia.
S-a apropiat de pat şi a aşezat lejeria lângă celelalte haine pe care urma să le ducă la pompele funebre. Soţia lui tocmai murise. Întorcându-se spre mine îmi spuse:
- Nu păstra nimic pentru o ocazie deosebită, fiecare zi trăită este o ocazie deosebită.
Încă mă mai gândesc la aceste cuvinte… deja mi-au schimbat viaţa.
Acum citesc mai mult şi fac curat mai puţin. Mă aşez pe terasă şi admir priveliştea fără să observ buruienile grădinii. Petrec mai mult timp cu familia şi prietenii şi mai puţin la servici. Am inţeles că viaţa trebuie să fie un cumul de experienţe de care să te bucuri, nu o luptă pentru a supravieţui.
Nu mai pastrez nimic. Folosesc paharele de cristal zilnic. Îmi pun paltonul nou pentru a merge la cumpărături, dacă aşa decid şi aşa am chef. Nu mai pastrez cel mai bun parfum pentru ocaziile speciale, ci îl folosesc oricând am chef.
Frazele “Într-o bună zi…” şi “Una din zilele acestea…” încep să dispară din vocabularul meu. Dacă ceva merită văzut, auzit sau făcut, vreau să văd, să aud sau să fac acum.
Nu sunt sigur ce ar fi făcut soţia prietenului meu dacă ar fi ştiut că nu va mai apuca ziua de mâine, zi pe care noi toţi o ignorăm într-o măsură destul de mare. Cred că ar fi telefonat celor din familie şi prietenilor apropiaţi. Poate că şi-ar fi sunat câţiva din vechii prieteni pentru a-şi cere scuze pentru eventuale supărări din trecut şi să se împace cu ei.
Aceste lucruri nefăcute sunt cele care m-ar supăra dacă aş şti că am orele limitate. Aş fi suparat că nu mi-am văzut prieteni buni, pentru că urma să îi contactez “Într-una din zilele astea…”. Supărat că nu am scris anumite scrisori pe care mă gândeam să le scriu “Intr-una din zilele astea…”. Supărat şi trist pentru că nu le spusesem fraţilor şi copiilor mei ce mult îi iubesc. Acum încerc să nu întârzii, să nu reţin şi să nu păstrez pentru mine nimic din ce, împărtăşit, ar aduce râsete şi veselie vieţilor noastre. Şi în fiecare zi imi spun că este o zi deosebită, fiecare oră, fiecare minut este deosebit.
sursa : autor necunoscut
GIF FLOWERS
Trandafirul şi stejarul
Cel mai obraznic din stejari
Certa modestul trandafir:
Zău, de-ndrăzneala ta mă mir,
Cu mine tu să te compari ?
Cu vârful meu eu sparg azurul
Şi sunt prieten cu vulturul,
Şi trunchiul meu nu sunt în stare
Trei oameni să-l cuprindă;
Ar trebui să mă admiri !
Aşa e, dar tu faci doar ghindă
Şi eu fac trandafiri.
Autor, CINCINAT PAVELESCU
Abonați-vă la:
Postări (Atom)